VAMA TIMPULUI

CA PRAG AL TRĂIRII. ÎN AUTENTICITATE

Intr-o vreme Tn care Inspiraţia creativă se depărtează tot mai evident de incitantul caleidoscop al vieţii derulată Tn plurivalente Ipostaze, fiind cultivată cu ardoare acţiunea Tn sine şi riscul căderii Tn gratuitate, clujeanul Vasile Pop rămâne consecvent artei ce sondează zbaterile fireşti ale omenescului universalizat. Nu se vrea şi nici nu devine simplu martor şi rapsod al timpului său, pentru că nu-l interesează incidentalul care aparţine efemerului. El vizează transpunerea acelor stări de suflet iscate din profunzimile interiorităţii, când omul denudat de banal îşi afirmă cu tărie particularitatea şi demnitatea firii. Fiecare imagine, riguros gândită şi subtil armonizată, pune în valoare statutul pregnant al individualităţii. Personajele articulate din volumetril robust construite par fixate pe ecranul unui spectacol de o fascinantă amplitudine spirituală din lectura căreia ne devin familiare clipe de tandreţe, gingăşie, puritate, fraternitate, asprime, durere, Tngândurare etc. în cheie tipic ardeleană domină o notă de sobrietate, de solemnă reculegere, de filtru al trăirii Tn luciditate, evitând orice undă de ironie sau derizoriu. Pe măsură ce pătrundem în intimitatea acestei lumi a decantărilor purificatoare devenim spontan solidari cu destinul unei umanităţi rezistentă la provocările instinctelor devoratoare. Doar în transpunerile în care-si inserează propriul chip strecoară un suflu de umor şi veghe autoritară, semn de fixare a condiţiei creative într-un plan superior al Implicaţiei spirituale, deasupra obişnuinţelor voiafere.
Ceea ce frapează în pictura maestrului septuagenar Vasile Pop este acel cuceritor fior al autenticităţii. Nu idealizează, nu înregistrează sau Interpretează datele realităţii direct percepute. Recuperează şl evocă totul din potenţialul unei generoase memorii afective din care se alimentează un imaginar furnizor de inedit, de mister şi Inefabil. Ne restituie astfel acea
tulburătoare senzaţie de viaţă dăinuitoare, hrănită din energiile unei vitalităţi ce nu-şi epuizează nicicând resursele. Chiar şi-n contact cu evidenţele absurdului, cu amarul existenţial, tensiunea expresivităţii penetrează adânc conştiinţele, dar nu duce accentul grav către zona tragicului. Rămâne fidel filozofiei de viaţă a românului încrezător în forţele raţionalităţii. Semnificativ şi emblematic devine în ansamblul atitudinii sale creative, pregnant originale, prioritatea ipostazierii vârstei juvenile, sursă inepuizabilă de prospeţime, senzualitate filtrată, farmec.
Definitorie rămâne Tn creaţia lui Vasile Pop, nume referenţial la nivel de generaţie şi epocă, acea stăruitoare consecvenţă în perfectarea unei viziuni figurative, sinteză de asimilări fertile din suflul valorilor consacrate muzeal, sugestiile constructivlste fiindu-i cele mai familiare. O remarcabilă ştiinţă a duetului ferm, prompt orânduit după logica formelor în spaţiu, conferă imaginii coerenţă, limpezime, sugestivitate. Frenezia şi acuitatea accentului linear ce comprimă şi esenţializează structura motivului inspirator, potenţând rostul succesiunilor ritmice, se completează şi consonează stimulativ cu factura argumentului cromatic care la rându-i capătă amprenta şi intensitatea cerută de specificitatea subiectului. Această particularizare a sursei expresive prin constructivitate şl rafinată valorizare tonală evită monotoniile automatismului rutinat. De aici şl permanenţa păstrării limbajului pictural în tensiune, profunzime, adecvare evocativă. Prin stilizare Inventivă face loc sugestiei, prin pasaje de materie densă, gravă, invocă sonorităţile adâncurilor, iar prin fine volatilizări proiectează în muzicalitate astrală freamătul şi aspiraţiile unei umanităţi în eterna căutare de sine şi de esenţă.
Ne aflăm, indubitabil, Tn prezenţa unei opere picturale durabilă Tn curgerea vremii pentru că se tezaurizează acele valori spirituale ca probe de, gând înalt, trăire sinceră, curată şl vocaţie creativă transfiguratoare de uman universalizat.

Negolţă LĂPTOIU

catalog cultural